DE PROFUNDIS
Ochii Omului se uită-n Soare
Sclavul nostru, Rațiunea ne-a părăsit
Materia efemeră se-neacă subit
purtată de mandru-i recviem, spre Mare
Epitaful Omului se macină-n vânt
Sub umbra mizantropiei, Indecizia a venit
Viața boemă-și PICTEAZ-un SFARȘIT
Pictează parfumul unui ultim gând
Orizontul malevolent se șterge-n iluzie
Un mormant artistu-și sapă-n plenerism
Doar în impasto emoții [pristine] s-adună
Pe-o pânză [taiată d-eterna] confuzie
Fluturi empatici* îndură plăcerea
Zboară dulce-ntra-l meu suicid
Gândirea-n tortură șoptește translucid
Dar nimeni n-aude să-i asculte oroarea
Detalii ferice inspiră durerea
Memoria-i secată de lumina din turn
Soarele-apune întru-un ceas diurn
Dar dupa ce Omu-și pierduse vederea
Din turnul ce cade se simte masacru